Adina de la „Heaven” se află într-un moment delicat. De ceva timp se confruntă cu unele probleme de sănătate, iar în curând va ajunge pe masa de operație. Artista este dornică să scape de chinuri, însă privește cu teamă asupra intervenției. Se teme de riscurile operație și cu greu și-a luat inima în dinți și a trecut pragul cabinetului medicului.
De ceva timp, Adina Postelnicu se confruntă cu unele probleme de sănătate. Deși a îndurat ani de zile niște dureri destul de grele, artista a decis că a venit momentul să pună punct. Aceasta a analizat bine situația și a decis că va ajunge pe masa de operație. Solista de la „Heaven” își dorește să facă o operație de micșorare a sânilor.
Deși multe femei ar face orice pentru un bust generos, se pare că Adina Postelnicu nu este prea fericită având unul. Aceasta spune că din cauza greutății sânilor se confruntă cu dureri insuportabile de spate, așa că vrea să scape cât mai repede de această problemă.
„Este o intervenție pe care mi-o doresc de foarte mulți ani, strict din cauza problemelor pe care le am cu spatele și miercuri voi merge la control. Ne vom sfătui, vom discuta puțin pe tema asta și în urma discuției voi lua decizia”, a declarat Adina Postelnicu în cadrul unei emisiuni de televiziune.
(CITEȘTE ȘI: CARE A FOST CEA MAI MARE LOVITURA PE CARE AI PRIMIT-O, ADINA POSTELNICU?)
Deși își dorește de ceva timp să facă această intervenție, Adina Postelnicu este destul de temătoare. Aceasta se teme că vor exista complicații și nu vrea să ia o decizie pripită. Pe de cealaltă parte, durerile de spate pe care le resimte sunt insuportabile.
Așa că Adina Postelnicu a decis în cele din urmă să se lase pe mâna medicului. Artista se va consulta cu un profesionist, iar apoi urmează să ajungă pe masa de operație luna viitoare.
„Eu îmi doresc foarte mult, dar trebuie să știu exact care sunt riscurile și acesta este motivul pentru care nu sunt decisă în momentul acesta 100%. Miercuri voi ști exact dacă voi face sau nu intervenția. În principiu, am fost programată pe 20 martie, dar în urma discuției voi lua decizia. Motivul principal pentru care vreau să fac această intervenție sunt durerile de spate pe care le-am avut dintotdeauna.”, a mai spus Adina Postelnicu.
(VEZI ȘI: ADINA DE LA HEAVEN TINE O DIETA-SOC! “DE 20 DE ANI MANANC DOAR…”)